Luni, 14 martie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi, a oficiat, în cadrul Pavecerniței Mari, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. La final, Preasfințitul Părinte Gurie a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care le-a vorbit despre modul în care să…
Categorie: Foto
Slujire arhierească în Duminica „Izgonirii lui Adam din Rai”
Duminică, 13 martie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a filiei Poienița Tomii din cadrul parohiei Bătrâna, protopopiatul Deva, județul Hunedoara, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie…
Oră deschisă de Religie la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în data de 3 martie 2016 a avut loc, în sala festivă a Colegiului Național Aurel Vlaicu din Orăștie, o Oră deschisă de Religie, la care au participat trei clase de elevi de liceu și de gimnaziu, profesorii de religie din Orăștie și Geoagiu, părintele…
Duminica a XXXIV-a după Rusalii la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva
Duminică, 28 februarie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei,…
Duminica a XXXIII-a după Rusalii în Episcopia Devei și Hunedoarei
Duminică, 21 februarie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a parohiei Ribița din protopopiatul Brad, județul Hunedoara, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. Duminica a XXXIII-a după Rusalii, a vameșului și a fariseului, are o însemnătate aparte în calendarul nostru bisericesc,…
Manifestare național-istorică în Episcopia Devei și Hunedoarei
Marți, 16 februarie 2016, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a avut loc o întâlnire de suflet cu veteranii hunedoreni, membri ai Asociației Veteranilor de Război – filiala Hunedoara. Manifestarea național-istorică organizată de Episcopia Devei și Hunedoarei a…
Întâlnire cu protopopii în Episcopia Devei și Hunedoarei
La Centrul eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei a avut loc luni, 15 februarie 2016, o întrunire a protopopilor din cele cinci protoierii din cuprinsul eparhiei. Întâlnirea a fost prezidată de către Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei. Consfătuirea, la care au participat şi părinţii consilieri, a avut pe ordinea de zi evaluarea…
Duminica a XVII-a după Rusalii în Episcopia Devei și Hunedoarei
Duminică, 14 februarie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Bunavestire” a parohiei Vălișoara, protopopiatul Brad, județul Hunedoara, înconjurat fiind de către un sobor numeros de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor prezenți…
Șapte ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Ioan Sabău
Sâmbătă, 13 februarie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Bobâlna, protopopiatul Orăștie, județul Hunedoara, înconjurat fiind de către un numeros sobor de preoți și diaconi. Slujirea arhierească de sâmbătă a fost prilejuită de săvârșirea parastasului de șapte ani a…
Clara Râpan: NOI CONSTRUIM CATEDRALA!
Mesajul tendențios al mass mediei din ultimi ani, şi-a atins de curând, un scop precis: oprirea alocării de fonduri de la bugetul de stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Sigur că părerile pe acest subiect sunt diferite şi auzim des în mass media sume care par extrem de mari legate de costurile construcției catedralei: 100 mil…
Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală din Deva
Joi, 11 februarie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. Într-o atmosferă de profundă bucurie duhovnicească, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei…
Proiect de reabilitare a bisericilor monument istoric din Episcopia Devei și Hunedoarei
Marți, 9 februarie 2016, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, a avut loc un seminar cu preoți din cuprinsul Episcopiei Devei și Hunedoarei în care au fost prezentate noile linii de finanțare din cadrul POR (Programul Operațional Regional) și PNDR…
Duminica a XVI-a după Rusalii în Episcopia Devei și Hunedoarei
Duminică, 7 februarie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a…
Hramul istoric al Catedralei Mitropolitane din Iași
Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cel mai mare sfânt locaş din capitala Moldovei, şi-a sărbătorit ieri, 2 februarie 2016, hramul istoric – praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului. Cu acest prilej, ierarhi și clerici din toată țara, oficialități locale și județene, precum şi credincioşi din întreg cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-au îndreptat paşii spre catedrala ieșeană,…
Duminica a XXXII-a după Rusalii în Episcopia Devei și Hunedoarei
Duminică, 31 ianuarie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a parohiei Petrila II din cadrul protopopiatului Petroșani, județul Hunedoara, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte Gurie a săvârșit cu acest prilej slujba de târnosire a unui nou lăcaș…
Adunarea Eparhială a Episcopiei Devei și Hunedoarei
Marți, 26 ianuarie 2016, în sala de ședințe a Centrului eparhial, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a prezidat lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei. În deschiderea ședinței ordinare anuale, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, într-un cuvânt de binecuvântare a lucrărilor Adunării Eparhiale, a mulțumit tuturor celor care,…
