Sâmbătă, 19 decembrie 2015, comuna General Berthelot a fost gazda unei manifestări culturale ample la care a participat și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei. Concertul de colinde ce a marcat inaugurarea oficială a căminului cultural din localitate, de curând renovat în întregime, a fost precedat de slujba de sfințire de către Preasfințitul…
Categorie: Foto
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva
Sâmbătă, 19 decembrie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. La momentul potrivit, Preasfințitul Părinte Gurie a săvârșit slujba hirotoniei întru diacon a tânărului teolog Ionel Guzu,…
Concertul „Lumina Crăciunului” de la Peștera Bolii de lângă Petroșani
Vineri, 18 decembrie 2015, a avut loc tradiționalul concert de colinde „Lumina Crăciunului”, desfășurat în Peștera Bolii de lângă Petroșani, aflat deja la a VIII-a ediție a sa. La manifestare au participat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și mulți credincioși hunedoreni veniți să participe la…
Concertul de colinde „Iisus se naște pentru toți” la parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Deva
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în seara zilei de 15 decembrie 2015, credincioșii parohiei cu hramurile ,,Nașterea Maicii Domnului” și ,,Sfinții Martiri Brâncoveni” din Deva au avut bucuria de a fi colindați de aproximativ 300 de copii, veniți în șaisprezece grupuri pentru a vesti marele praznic al Nașterii Mântuitorului…
Slujire arhierească în duminica a XXVIII-a după Rusalii
Duminică. 13 decembrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, alături de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a parohiei Strâmbu, protopopiatul Dej, județul Cluj, înconjurați fiind de un sobor de…
A XXVI-a ediție a Festivalului coral interjudețean de muzică sacră „Cu noi este Dumnezeu” de la Orăștie
Sâmbătă, 12 decembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie, a avut loc cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului coral interjudețean de muzică sacră „Cu noi este Dumnezeu”. Festivalul-concurs de anul acesta a găzduit prezența a 16 coruri din mai multe colțuri…
Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei
Incinta Centrului Eparhial al Episcopiei Devei şi al Hunedoarei s-a umplut de cete de colindatori, veniţi să aducă vestea cea bună a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos Întâistătătorului Eparhiei Devei şi a Hunedoarei, Preasfinţitului Părinte Gurie. Chiriarhul Devei şi al Hunedoarei a primit cetele de colindători într-o atmosferă de Crăciun, cu bradul împodobit şi cu…
Cerc pastoral în parohia Certeju de Sus din cadrul protopopiatului Deva
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, preoții din cercul pastoral Certeju de Sus din cadrul Protopopiatului Deva s-au întrunit duminică, 6 decembrie 2015, în biserica ,,Sf. Ierarh Nicolae” din Certeju de Sus. Lucrările cercului pastoral au fost precedate de săvârșirea Sfintei Taine a Maslului de către un sobor de patrusprezece preoți,…
Cerc pastoral în parohia Chișcădaga din cadrul protopopiatului Brad
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, duminică, 6 decembrie 2015, preoţii din cercul pastoral Băiţa din Protopopiatul Brad, s-au întrunit în filia Păuliș a parohiei Chișcădaga. Lucrările cercului pastoral au fost precedate de săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, Taină săvârșită de fiecare dată în ziua Hramului bisericii, prilej în care părintele paroh…
Requiem (KV 626) de W. A. Mozart, în premieră la Deva
Duminică, 6 decembrie 2015, cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în sala Teatrului de Artă din Deva a avut loc un concert de excepție în interpretarea orchestrei și corului Operei Naționale din Cluj-Napoca, condusă sub bagheta reputatului dirijor Adrian Morar. În premieră în orașul Deva,…
Hramul Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva
Duminică, 6 decembrie 2015, Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva și-a sărbătorit cel dintâi hram, cu prilejul prăznuirii astăzi de către Biserica noastră dreptmăritoare a Sfântului Ierarh Nicolae. În prezența a unei mulțimi numeroase de credincioși, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un ales sobor de ierarhi, preoți…
Concert extraordinar de colinde în Episcopia Devei și Hunedoarei
Sâmbătă, 5 decembrie 2015, la invitația și cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în sala Teatrului de Artă din Deva a avut loc un concert extraordinar de colinde în interpretarea coralei „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului,…
Conferința „Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste” la Deva
Vineri, 4 decembrie 2015, în sala Europa a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, a avut loc o conferință teologică organizată de Episcopia Devei și Hunedoarei, dedicată memoriei martirilor din temnițele comuniste, intitulată sugestiv „Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste”. Cuvântul de deschidere și de binecuvântare al lucrărilor conferinței a aparținut Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și…
Ziua Națională a României la Deva
Marți, 1 decembrie 2015, în Piața Unirii din Deva, au avut loc manifestări ample prilejuite de sărbătoarea Zilei Naționale a României. Astfel, după intonarea imnului național al României, a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către un sobor de preoți și diaconi avându-l în frunte pe Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al…
Sfântul Andrei Șaguna, sărbătorit la Sibiu
Luni, 30 noiembrie 2015, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, cu prilejul unuia dintre hramurile acesteia, sărbătoarea Sfântului Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Din soborul de ierarhi slujitori au mai făcut parte Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul…
Duminica a XXX-a după Rusalii în Episcopia Devei și Hunedoarei
Duminică, 29 noiembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit hirotonia…
