Sprijin pentru Centrul de Persoane Vârstnice din Ponor

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în cadrul Proiectului Național Catehetic 2023 „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului” grupul catehetic al Parohiei „Înalțarea Domnului” din Păucinești, coordonat de preotul Iuliu Tonca, a vizitat Centrul pentru persoane Vârstnice – Casa „Sfântul și Dreptul Lazăr” al Parohiei Ortodoxe Ponor. A fost un moment…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a patra din Post

În Duminica Sfântului Cuvios Ioan Scărarul – a patra din Postul Mare, 26 martie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a sfințit Paraclisul cu hramul „Buna Vestire” a Schitului Vălari, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfinția Sa, făcând…

Buna Vestire, hramul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului | ÎPS Andrei a aniversat 12 ani de la întronizare

La Praznicul Bunei Vestiri, sâmbătă, 25 martie 2023, a fost sărbătorit hramul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Tot în această zi s-au împlinit 12 ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost întronizat în demnitatea de Arhiepiscop și Mitropolit. De asemenea, sărbătoarea din acest…

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2023 ÎN EPISCOPIA DEVEI ȘI HUNEDOAREI

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, sâmbătă, 25 martie 2023, a avut loc, în 12 localități ale județului Hunedoara, Marșul pentru viață 2023 – Viitorul este Pro – viaţă, manifestare ajunsă la cea de-a XIII-a ediție în România şi a X-a ediţie în eparhia noastră și care se desfășoară cu binecuvântarea Sfântului…

Marșul pentru Viață 2023

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, va avea loc în 25 martie 2023, la praznicul Bunei Vestiri, în principalele oraşe şi comune ale eparhiei, Marșul pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viaţă”. La Deva evenimentul va avea loc în Piaţa Victoriei, în faţa Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, începând cu ora 13:00, fiind organizat…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica Sfintei Cruci

În Duminica a treia din Postul Mare – a Sfintei Cruci, 19 martie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a oficiat o slujbă de binecuvântare a bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din orașul Călan, Protopopiatul Hațeg, iar apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfinția Sa a explicat că…

Expoziție de lucrări artistice și activități de creație la Centrul de zi pentru copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, începând cu data de 16 martie 2023, la Centrul de zi pentru copii ,,Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Deva, vor fi găzduite spre admirare sute de lucrări artistice, realizate de copii din peste 25 de județe ale țării în cadrul expoziției „Bucurii de primăvară”, organizată…

Caravana „Sărbători cu sănătate” la Centrul Socio-Medical „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Centrul Socio-Medical și de Recuperare „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva, se desfășoară în zilele de 15 și 16 martie 2023, Caravana „Sărbători cu sănătate”, o acțiune de sprijinire a cetăţenilor din judeţ, prin oferirea de consultaţii medicale gratuite, organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara,…

Excursie la Mănăstirea Măgura pentru tinerii Parohiei Deva IV

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în cadrul proiectului național catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului” în data de 8 martie, când laicii sărbătoresc ziua femeii, tinerii Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Deva însoțiți de Preotul Sorin Popescu, D-na. Andreea Bandac, D-na. Cristina Făniș și D-na. Malgalina Dumitra Năznean  au…

Premierea participanților la Concursul „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în Duminica Ortodoxiei, 5 martie 2023, a avut loc premierea elevilor participanți la Concursul cu participare internațională „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”, ediția a VII-a, anul școlar 2022-2023, cu tema „Rugăciunea, aripă spre cer”. Organizatorii acestui concurs sunt Mitropolia Clujului, Sălajului și Maramureșului,….

Licitație de pictură la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Bunila

Joi, 30 martie 2023, la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din filia Bunila, Parohia Ruda, Protopopiatul Deva, va avea loc, începând cu ora 12.00, o licitație de pictură în tehnica secco, având o suprafață de aproximativ 200 m2. Detalii se pot obține la numărul de telefon 0749 144 301 – preot paroh Andrei Lucaci.  

Duminica Ortodoxiei sărbătorită la Catedrala Episcopală din Deva

În Duminica Ortodoxiei, 5 martie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, alături de soborul de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în a patra seară a Canonului Mare

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit joi, 2 martie 2023, Pavecernița Mare cu ultima parte din Canonul de umilință al Sfântului Andrei Criteanul la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hațeg, împreună cu soborul slujitor. Preasfinția Sa a vorbit la finalul slujbei despre îndemnul cântărilor Canonului Mare de a petrece perioada postului în…

Pastorala Sfântului Sinod: În Duminica Ortodoxiei se serbează, an de an, biruința Bisericii împotriva tuturor ereziilor

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au transmis o scrisoare pastorală la primă duminică din Postul Mare 2023, numită şi Duminica Ortodoxiei. Ierarhii au precizat în mesajul pastoral că „la Duminica Ortodoxiei se serbează, an de an, biruința Bisericii împotriva tuturor ereziilor, fiind pomeniți cei care au rămas fideli Bisericii în momente de grea…