La lăsarea serii, trupul neînsuflețit al Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a fost așezat în Catedrala Episcopală din Deva, acolo unde, în urmă cu aproape 12 ani, Preasfinția Sa era întronizat ca primul episcop al nou-înființatei eparhii hunedorene. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Preasfinției Sale a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu,…
Autor: Biroul mass-media al Episcopiei Devei și Hunedoarei
Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a trecut la Domnul
Cu regret şi adâncă durere în suflet, dar și cu multă nădejde în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, aducem la cunoștința slujitorilor sfintelor altare, a viețuitorilor din mănăstiri și a tuturor credincioșilor din Episcopia Devei și Hunedoarei, că Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a trecut la cele veșnice în urma unui stop cardio-respirator…
Zi de sărbătoare la biserica din satul Bălata
În Duminica a 19-a după Pogorârea Sfântului Duh, 3 octombrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a oficiat slujba binecuvântării de lucrări și sfințirii de pictură la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din filia Bălata, parohia Șoimuș, Protopopiatul Deva, iar apoi…
Hramul Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc
Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc și-a serbat hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, înconjurați de un mare sobor de preoți și diaconi în prezența unei…
Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală din Deva
Joi, 30 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În timpul slujbei, cu binecuvântarea și acordul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și la recomandarea…
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Deva
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie miercuri, 29 septembrie 2021, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. În timpul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe Părintele diacon Mădălin Ioan Micu pe seama parohiei „Adormirea Maicii Domnului”…
Ședința de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, desfășurată la Mănăstirea Râmeț
Marți, 28 septembrie 2021, începând cu ora 10.00, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a avut loc ședința de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Alături de Înaltpreasfințitul Laurențiu, la ședință au participat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei,…
Hirotonie întru diacon la Catedrala Episcopală din Deva
Marți, 28 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit din timpul slujbei tânărul teolog Mădălin Ioan Micu a fost hirotonit întru…
Centrul de zi pentru copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Deva își deschide porțile
Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în această toamnă se va deschide Centrul de zi pentru Copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” al Episcopiei Devei și Hunedoarei, aflat în Deva, pe strada Titu Maiorescu, nr. 34. Centrul este destinat copiilor proveniți din familii nevoiașe sau…
Biserica Mănăstirii Pantocrator a fost sfinţită
Biserica Mănăstirii Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, jud. Teleorman, a fost sfinţită duminică de un sobor de ierarhi români şi străini, în urma unor ample lucrări executate la ansamblul monahal. Cu prilejul sfinţirii, a fost adusă Mâna Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonopetra, dar şi un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir,…
Zilele Artei Bizantine la Deva
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, luni, 27 septembrie 2021, va avea loc la Deva manifestarea religios-culturală intitulată „Zilele Artei Bizantine”. Evenimentul, aflat la cea de-a XVII-a ediţie, este organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia,…
Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 19 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Lelese, Protopopiatul Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, săvârșind și slujba de sfințire a Capelei mortuare și a Casei parohiale. Pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată…
Zi de sărbătoare la Mănăstirea Măgura
Sâmbătă, 18 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și cu Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit slujba târnosirii paraclisului cu hramul „Soborul Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana” și slujba…
Sprijin din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei la început de an școlar
Episcopia Devei și Hunedoarei, la început de an școlar, sprijină elevii proveniți din familii defavorizate, acțiunea devenind deja o tradiție. Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și în acest an eparhia hunedoreană a donat 300 de ghiozdane complet echipate cu rechizitele necesare procesului de învățământ,…
Înălțarea Sfintei Cruci | Hramul Mănăstirii Prislop
De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, marți, 14 septembrie 2021, Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, împreună cu Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și cu Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de…
Slujirile ierarhilor hunedoreni în ziua pomenirii Sf. Cuv. Ioan de la Prislop
În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop, luni, 13 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” din orașul Hațeg, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Preasfinția Sa a îndemnat, în cuvântul de învățătură, să luăm aminte…
