Pe fondul dramatic al declanșării războiului din Ucraina și al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict declanșat de Rusia împotriva unei țări independente și suverane, acordând ajutor multiplu refugiaților ucraineni sosiți pe teritoriul țării noastre, în Republica Moldova, precum și cetățenilor rămași în Ucraina….
Categorie: Știri
În Duminica Ortodoxiei Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a slujit la Catedrala Episcopală din Deva
În prima Duminică a Postului Sfintelor Paști – numită Duminica Ortodoxiei, 13 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au…
A patra seară a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit joi, 10 martie 2022, Pavecernița Mare, în cadrul căreia s-a citit ultima parte a Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Preasfinția Sa a rostit la finalul slujbei un cuvânt de învățătură…
Pastorala Sfântului Sinod: Duminica Ortodoxiei ne dezvăluie purtarea de grijă neîncetată a lui Dumnezeu
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au transmis un mesaj pastoral la prima Duminică din Postul Mare 2022. Ierarhii au subliniat că „Duminica Ortodoxiei, sărbătorită începând din anul 843 în întreaga creștinătate ortodoxă, ne dezvăluie purtarea de grijă neîncetată a lui Dumnezeu față de Biserica Ortodoxă”. Sărbătoarea este închinată biruinței dreptei credințe asupra celor…
A treia seară a Canonului Mare la biserica „Sfânta Varvara” din Petroșani
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit miercuri, 9 martie 2022, Pavecernița Mare la biserica „Sfânta Mare Muceniță Varvara” a parohiei Livezeni I din Petroșani, împreună cu soborul slujitor. În cadrul slujbei Pavecerniței s-a citit partea a treia din Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa…
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a săvârșit Liturghia Darurilor la Catedrala Episcopală din Deva
În ziua pomenirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, miercuri, 9 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, cunoscută…
A doua seară a Canonului Mare la biserica „Sfânta Treime” din Hunedoara
În a doua seară a Postului Sfintelor Paști, 8 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Pavecernița Mare la biserica „Sfânta Treime” din municipiul Hunedoara. În cadrul slujbei a fost citită a doua parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția…
În 9 martie se vor înălța rugăciuni de pomenire a luptătorilor anticomunişti
Ziua de 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, a celor ce au luptat, cel mai adesea până la moarte, îndurând suferințe inimaginabile în închisorile comuniste de exterminare, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar şi ateu….
Pavecernița Mare cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Deva
În prima zi a Postului Mare, 7 martie 2022, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună…
Mesajul Patriarhului Daniel: Să ajutăm în continuare pe refugiaţi, să ne rugăm pentru pace şi să fim făcători de pace!
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reiterat luni, 7 martie 2022, în prima zi a Postului Mare, apelul la solidaritate şi ajutor pentru Ucraina. Patriarhul României a mai subliniat că „este necesar să cultivăm pacea inimii noastre şi să ne rugăm pentru pacea între popoare”. Să ajutăm în continuare pe refugiaţi, să ne rugăm pentru pace…
Întrunirea Cercului pastoral misionar „Sfântul Ierarh Nicolae” din Protopopiatul Hațeg
Duminică, 6 martie 2022, în Protopopiatul Ortodox Român Hațeg a avut loc întâlnirea preoților din parohiile cuprinse în Cercul pastoral „Sfântul Ierarh Nicolae”: Clopotiva, General Berthelot, Ostrov, Păucinești, Răchitova, Râu de Mori, Sarmizegetusa și Ștei. Întâlnirea a avut loc în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din filia Zeicani – parohia Păucinești, unde…
Slujire arhierească în biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Târnăvița
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 6 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din filia Târnăvița a parohiei Boz, Protopopiatul Deva. Ca urmare a lucrărilor de renovare efectuare în Sfântul Altar, înainte de începerea Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba de târnosire…
Centrul pentru activități after school „Sfântul Nicolae” din Deva
Venind în întâmpinarea cererilor părinților și a nevoilor elevilor de ciclu primar de a participa la activități de tip after school, Episcopia Devei și Hunedoarei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, derulează, începând cu luna ianuarie 2022 un astfel de program în Deva, în incinta situată pe Bld. Decebal, bl. P parter…
Resfințirea bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Toplița
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 27 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a resfințit biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Toplița, parohia Hășdău, Protopopiatul Deva, iar apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat că îndemnul Mântuitorului Iisus…
Patriarhul Daniel: Apel la încetarea războiului în Ucraina şi rugăciune pentru pace
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a făcut joi, 24 februarie 2022, un apel la încetarea războiului în Ucraina şi rugăciune pentru pace. Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte instituții importante din România și Uniunea Europeană, a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran…
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sita Buzăului – jud. Covasna a fost resfințită
În Duminica Fiului risipitor, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Sita Buzăului a îmbrăcat haină de sărbătoare, Biserica fiind resfințită de „Troiță de arhierei”, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei înconjurați de un sobor de preoți și diaconi în…
